JANINE RUSNEAC Y NICETO BLÁZQUEZ, O.P.

JANINE, NICETO, LAURA Y GEORGINA

BIOETICA SI BIOTANASIA

BIOETICA SI BIOTANASIA

 

         El viernes 18 de abril del 2008 celebré una conferencia en el Aula Magna de la Facultad de Teología Greco-Católica en Oradea, Rumania. En el capítulo décimo de La cátedra de la da vida hice referencia a este acontecimiento académico y en esta ocasión me parece oportuno reproducir el texto de dicha conferencia. Resulta curioso que mis primeras experiencias intelectuales y sociales fuertes comenzaran en Rumania cuando yo era joven, sin imaginar siquiera que en la primavera del 2008 habría de poner fin a mis viajes y correrías intelectuales también en Rumania. A partir de esa fecha, en efecto, la prudencia me aconsejó que, por razones de salud, fuera dejando a un lado aquellas actividades intelectuales y pastorales que exigían desplazamientos a tierras lejanas o relativamente cercanas. A partir del año 2008, en efecto, me olvidé de los Cárpatos, de los Balcanes, Urales y el Atlántico. Dicho lo cual me resulta grato reproducir aquí el texto de aquella histórica conferencia, dirigida al sector médico de Oradea, sobre un tema tan vital como la bioética y la biotanasia. Por aquella época ya había yo introducido el término BIOTANASIA en el contexto de la BIOÉTICA y en aquella ocasión recibió todos los parabienes de mis interlocutores oradeanos en el campo de la medicina. A continuación reproduzco el texto de la histórica conferencia-coloquio sobre la Biotanasia o el reverso negativo de la Bioética.

         Doamnelor si domnilor. Bioetica, în momentul de fata, este comparabila cu o ciuperca într-un camp primavaratic. Exista ciuperci comestibile si ciuperci otravitoare, si este bine sa fim foarte atenti spre a evita consecintele regretabile daca nu chiar irreparabile. În mod sigur se poate spune ca exista modele de bioetica sanatoase si modele otravitoare pentru viata umana, fapt pentru care înaintam cu multa atentie pentru a nu comite imprudente.   Spre aceasta merge viata noastra si dezbaterea de a da viata si celoralti. În anul 2008 exista, între altele, cel putin trei fronturi deschise foarte importante în domeniul Bioeticii: 1) Productia stiintifica de embrioni umani, pentru a fi utilizati în prealabil prin dezmembrarea acelorasi ca material terapeutic în favoarea altora. 2) Productia de hibrizi umani de laborator si 3) Productia de spermatozoizi si cromozomi artificiali începând cu celulele troncale sau staminale. Pe de alta parte, reproductia umana sexuala individuala si personalizata, va pierde protagonismul pe care l-a avut decând exista umanitatea si pâna în zilele noastre. Asa stând lucrurile, prezentele reflexii au ca finalitate de a expresa punctul meu de vedere, despre cum mi-ar place daca s-ar trata viata umana în viitor, învatându-ne sa separem ciupercile sanatoase sau comestibile ale Bioeticii, de celelalte otravitoare si aducatoare de moarte. Sau ceea ce este asemanator, sa facem ceea ce ne sta în putinta din partea noastra, pentru a nu confunda Bioetica cu Biotanasia.

         1. Un nume norocos                              

         Termenul Bioetica este un neologismu (bios= viata, si ethos=ética), care în sens etimologic înseamna Etica vietii, sau de asemenea, Etica biologiei.Una din bataliile Bioeticii va consta în mod precis în a determina la ce clasa de viata se refera, sau daca trebuie sa se aplice la vreo specie de viata în particular. De raspunsul acestei chestiuni va depinde forma de interpretare a Bioeticii în înteles general sau global, si riguros sau uman. Cum este bine stiut între experti, termenul Bioetica a fost utilizata pentru prima data în 1970 de encologul Van Rensselaer Potter, în articolul întitulat Bioethics: The science of survival (Bioetica: stiinta supravetuirii). Putin dupa aceea, a consolidat-o în 1971 cu o monografie intitulata: Bioethics: bridge to the future, sau Bioetica pentru viitor. Sub denumirea de Bioetica, Potter a propus crearea unei noi discipline intelectuale, al carui obiect formal va fi problema supravietuirii umanitatii, servîndu-se de puntea dintre etica clasica si stiintele vietii, în sensul mai general al cuvantului. Vrajitorul neologismul s-a aprins ca un foc în calti relationat cu institutiile tehnice si academice relationate cu subiecte mai delicate ale reproductiei umane, a experimentarii stiintifice si aplicatiile biomedicale mai revolutionare. Bioetica s-a impus în comunitatea stiintifica ca si noul costum dictional al unei noi discipline umanistice destinata sa stabileasca o rationala si prevazatoare participare a cercetatorilor în procesele evolutiei biologice si culturale cu frontiere mai largi. Bioetica, explica Potter, se refera la cunoasterea biologica, la stiinta sistemelor vietii. Etica în schimb, represinta cunoasterea sistemelor de valori umane. Bioetica deci, se refera la o disciplina rationala aplicata proceselor vii. Termenul Bioetica a fost alcatuit de Potter atribuindu-se un înteles mai amplu si care va fi decupat de Hellegers si profesorii de la Georgetown University.

         Insa exista alt personaj cheie pentru a întelege polarizarea vederii actuale a Bioeticii din partea moralistilor. Se numeste H. Tristam Engelhardt. Despre importanta acelor autori, deja m-am pronuntat critic si în alte ocazii (De exemplu în Bioética. La nueva ciencia de la vida, Madrid 2000), punând în relief meritele sale si defectuarele interpretari despre ceea ce trebuie sa-fie Bioetica în contextul stiintelor vietii. Pe de alta parte, la ce se refera uzarea termenului în relatie cu continutul actual doctrinal ne amintem de asemenea ca bazele noii discipline fusese deja puse de Daniel Callahan  si Willard Gaylin atunci prin decada anilor 60 în contextul fundational “Hastings Center” neyorchez, unde s-a prestat o atentie speciala problemelor etice ce se proiectau în acelasi tîmp sub forma dramatica în campul investigatiilor stiintifice si experimentarii biomedicale. Înaintea exploziei actuale manipularii genetice s-au început a denuntia abuzuri de disperare în câmpul experimentarii cu finte umane. Bioetica a nascut astfel îndoiala acestor experimentari ca gardiana de viitor al omului. Era în joc propia supravietuire a umanitatii.

         Înaintea cresterii puterii de manipulare a vietii umane din partea multor stiintifici s-a pus în mod dramatic chestiunea de fond: daca tot ceea ce este în mod tehnic posibil poate fi etic justificabil. Bioetica s-a înfatisat astfel ca disciplina etica însarcinata de a mentine viu sensul de responsabilitate fata de interventiile biomedicale în sensul mai întins al cuvântului. Descoperirea ADNlui, dupa cel de al doilea razboi mondial de Francis Crick si James Watson si cursa manipularii genetice, a carui etapa actuala cea mai fascinanta este munca stiintifica dezvoltata asupra genomalului uman, a fost ca o buruita de benzina peste focul deja încins al Bioeticii.

         În 1973 a început sa se vorbeasca de Bioetica ca o disciplina în sens academic noua, si în 1978, a aparut prima enciclopedie a Bioetici în 4 volume, la care s-a mai adâugat alti, despre problemele etice si sociale în domeniul stiintelor  vietii, a medicinei si sânâtatii. În ea se marca linia noii discipline în care conduita sau comportamentul spre aceste domenii ar trebui sa se studieze la lumina valorilor si principiilor morale. O prindere în vizor care restrânge întelesul original al termenului Bioetica dupa Potter,  pune “în rosu viu” dezbaterea actuala despre relatia între Bioetica, etica clasica si teología morala. Consolidarea Bioeticii a fost în cresterea ei glorioasâ în ciuda temerilor initiale si sperieturilor constante provocate. În secolul XXI, Bioetica are în exclusivitate viitorul genetic al umanitatii, pe care oameni de stiintâ trateazâ a-l controla prin intermediul incursiunilor spre Genoma. Sî în domeniul reproductiei umane, ultimele rezultatele ale tehnicii de clonarea animalelor si vreun avans în clonarea umanâ, autorizeazâ a gândi câ Bioetica este un domeniu farâ porti în care starea lucrurilor din trecut apartineau stiintei fictive; si într-un viitor apropiat vor intra si face parte, pentru bine sau pentru râu, din realitatea cotidiana si vulgarâ.

         În chestiune de putin timp, studiile bieoticii s-au desvoltat în mod deosebit în contextul academic profilându-se pozitii si atitudini adesea ireconciliabile. Pe de altâ parte, mediile de comunicare socialâ fac zilnic ecou cu stirile cele mai senzationale relative ale bioeticii. Fiecare persoanâ curioasâ sau interesatâ de investigârile si practicele ce au loc în domeniul Bioeticii trebuie sâ dea numai o trecere prin Web si va râmâne surprins de volumul informatiei si propagandei ce circula prin retea, cu programe de actiune, cu centre specializate si preturi pe servicii. Acesta este aspectul pozitiv. Negativul constâ în lipsa de reflexie ce ar fi despre aceste grave chestiuni. Ceea ce este în joc este tratarea ce se va da vietii umane de la conceptie pâna  la sfârtitul sau natural.

         În retea au multa informatie si putina reflexie serioasa despre marile chestiuni relative a vietii umane. În tot cazul, Bioetica este o institutie  puternica cu caracter stiintific original, cu repercusiuni antropologice, legale, politice si culturale pâna de putin timp insuspectate. Bioetica semnifica un înainte si un dupa, în forma de creare a vietii umane si de a o trata spre însanatosire si în boala ei de la origini si pâna la moartea sa. Astfel ca în estimarea multora, Bioetica ar fi chemata sa înlocuiesca etica traditionala practica în toate aspectele relationate direct sau indirect cu toate speciile de viata. Lucrul sau subiectul este atât de grav ca cere clasificari epistemologice clare si contundente despre semnificatia si uzul fericitului termen de Bioetica. Odata în plus, ar vrea sa contribuie la aceasta clarificare indispensabila de concepte, cu scop de a stabili în modul cel mai corect si precis frontiere ale Bioeticii în contextul tuturor stiintelor vietii.

         2. Bioetica în sensul larg sau global

         Noua stiinta a vietii în sensul larg, studiaza toate chestiunile relative de la origine si pâna la limita vietii si la moarte, luând viata în sensul univoc ca si între viata vegetala, animala si umana n-ar avea vreo diferenta substantiala. De aici, deacord cu circustantele, fiintele umane pot sa primeasca si tratare biotehnologica ca plantele si animalele. Ansamblul diverselor procedee thecnice sau stiintifice utilizate în Bioetica globala sau macrobioetica se denumeste biotehnologia si domeniul sau de studiu întelege sau cuprinde toate tehnicile de reproducere umana de laborator ca fecundarea “în vitro” si clonarea; deasemenea avortul, eutanasia cât si investigarea cu embrioni, terapia genetica, sanatatea publica, ecologie si mediul înconjurator, desfasurarea sustinuta si modificarea genetica a organismelor vii. Deasemenea, dreptul animalelor, patentul de viata si legile ce regularizeaza aceste activitati; fara a exclude aspectele politice si economice correspunzatoare.

         Bioetica a deschis noi forme de activitate comerciala si de a face politica sociala. În asa zisul sens global, Bioetica îmbratiseaza studiul tuturor fiintelor vii cuprinse în domeniul botanicii, medicinei veterinare si medicinei clasice. În acest context se zice ca se apropie o revolutie biomedica caracterizata prin refuzul ideii clasice a firii umane ca punct de referinta rational pentru elucidarea problemelor Bioeticii si în locul lor aplicarea criteriilor de caracter fundamental politic. Pe de alta parte, multi au anuntat ca reproducerea umana, de exemplu, se va lasa a fi un subiect de dragoste si relatii sexuale personalizate pentru a se converti într-un subiect de planificare sociala, eficacitate tehnica si control politic si financiar al acestor activitati.

         Refuzând conceptul clasic al firii umane ca specie superioara a vietii, cu drepturi si obligatii individuale înascute si inviolabile, se adauga la Bioetica globala refuzul de asemenea a oricarei referinte teologice pentru a stabilirea normelor de conduita sau comportament relationate cu viata. În fata eticii convingerilor sau a principiilor se impune etica consecintialista. Se presupune ca omul are în mâinile sale toata puterea pentru a decide despre viata si moarte deacord cu dorintele si previziunile succesului, care poate fi buna sau rea în sens moral numai în masura ca sa se ajusteaza sau sa nu se ajusteaza în zisele previziuni sau consecinte. Acest concept largit si global al Bioeticii este cel care predomina în mod explicit si este în aproape toate legislatiile în vigoare la începutul secolui XXI-lea. În contextul Bioeticii în sens larg sau global, se vorbeste în ultimul timp si de drepturile de intrare  si de iesire. Este o forma de a vorbi de planificarea jiuridica a practicilor avorturilor si eutanasiei. Sunt grupuri sociale care apara si promoveaza în contextul bio-dreptului presupusul drept a controla si mijloci nasterea si moartea persoanelor prin avortul si eutanasia. În acest sens apara avortul si eutanasia ca presupuse drepturi umane. Liderii acestei mentalitati înteleg ca societatea este aceea ce acorda fiintelor umane dreptul de a se naste sau a-si trai viata. Prin urmare, instantele sociale sunt acelea care trebuie sa decida despre viata si moarte. Prin aceste scurte consideratii, se poate aprecia paralelismul existent între filosofia si practicile naziste cu Bioetica în sensul larg dus pâna la ultimele consecinte.

         3. Bioetica în sensul strict al cuvântului

         În presenta definitie se aduna aspectele pozitive din multe alte definitii existente, evitând defectele lor, fiind cel mai mare din toate acestea, identificarea operativa Bioeticii cu practicele ce duc la bun sfârsit în domeniul botanicei si medicinei veterinare. Aceasta este defectul fundamental al Bioetici înteleasa în sens larg sau global, nerecunoscând în practica existenta unei diferente substantiale între viata vegetativa, animala si umana. Pentru a evita acestea si alte mari greseli de principiu, propuneau definirea urmatoare în sens riguros. Iata-l: Bioetica este stiinta vietii umane, tratata în toate etajele existentiale, de la origine pâna la sfârsitul ei, cu tehnici biomedicale avansate, respectând în tot momentul demnitatea sa si promovând totodata si calitatea sa. Bioetica (bio si etica) în sens strict înseamna etica aplicata la viata umana. Viata umana, dealtfel, este obiectul propiu si formal al Bioeticii. În acest sens Bioetica ramâne marcata în contextul eticii ca stiinta generala care studiaza ratiunile comportamentului uman si în acelasi timp indica obiectul propriu formal si specific al Bioeticii ca stiinta particulara aplicata vietii umane de la origine pâna la sfârsit. Mai de aproape remarcam urmatoarele nuante.

         1) Etica vietii umane

         Etimologic, Bioetica înseamna etica vietii, dar în cea mai mare parte definitiile existente convertesc etica în o disciplina subsidiara al Bioeticii. În cel mai fericit caz etica ar fi numai un capitol nou al Bioetici. Dar noi nu acceptam aceasta perversiune epistemologica si sustinem ca etica este matrita rationala a Bioeticii si nu invers. În caz contrar ne-ar conduce la pretentia unora de a rupe legatura investigatiei stiintifice cu fiintele umane si practicile biomedicale cu ratiune si legea naturala si chiar al teologiei morale. Deasemeni am observat cum, a pune viata în centrul atentiei Bioeticii, multi n-au specificat la ce specie de viata se refera. În unele cazuri este evident c-au luat viata în înteles universal si univoc, punând viata umana în acelasi sac cu ceea vegetala si animala. Alti autori au pus primul termen al vietii umane ca obiectiv principal de studiu si al practicilor biomedicale, dar nu fac mofturi în a adauga alte chestiuni de caracter ecologic si zoologic. Cu acestea termina confundând Bioetica cu biotehnologia aplicata indistinct oricarei specii de viata.

         Noi sustinem care este viata umana în direct si actiunile stiintifice farmacologice si sanitare despre acceasi, ceea ce constituie obiectul principal si specific al noi discipline denumita Bioetica. De acesta forma se degaja confuzia între Bioetica, botanica, medicina veterinara si biotehnologia cu care se evita tentatia de a trata viata fizica a omului ca si deseurile unei experimentari si speculatii economice. Din aceasta perspectiva rezulta evident ca experienta stiintifica cu fiinte umane, spre exemplu, nu se poate identifica cu acceasi ca si cu a între o specie soarecilor. Nici nu mi pare razonabil ca procreare umana se poate identifica, ca si cu o a specie de bovine si umana ar fi la fel.  Pentru a evita aceste regretabile confuzii, lamurim ca specia de viata ce constituie abiectul formal al Bioeticii este viata umana în direct. Prin urmare, investigatiile si actiunile biomedicale trebuie sa-l ordoneze a proteja viata umana si promotiona în calitatea sa, fara o maltrata în mod disproportional sau distrugând-o.

         2) Tratata cu tehnice biomedicale avansate

         Spre exemplu, tehnicile de înginerie genetica ce se finalizeaza în cunoasterea si tratarea genomei umane; sau tehnicile de fecundare “in vitro”. În mod riguros vorbînd, termenul Bioetica evoca în mod imediat aceasta si alte tehnici similare necunoscute în trecut, cum ar fi tehnicile de clonare si de terapie genetica. Bineînteles ca bunele servicii a le noarzelor traditionale deasemeni sunt bioetica în înteles amplu, ca si cel al misteriosilor farmacisti. Însa rebuie sa recunoastem ca termenul Bioetica se îndeparteaza de fiecare data de aceste practici de etica vulgara si curgatoare. Consideram ca tehnicile medicale avansate au fost detonantul decisiv al institutiei stiintifice si sociale a Bioeticii în sensul strict. 

        

         3) În toate etapele existentiale

         Pentru a legitima în mod legal practicile avorturilor si cu pretextul de a proportiona în mod cel mai posibil investigarea stiintifica, s-au elaborat si stabilit concepte si distinctii preocupante relative firii embrionului uman. Spre exemplu, se vorbeste de feti viabili si neviabili, embrion, pre-embrion, înainte si dupa adapostirea ovului fecundat, înainte si dupa cele 14 zile de la fecundare, boala ireversibila si atâtea alte expresii eufemistice cu care se falsifica perceptia realitatii obiective al embrionului uman. Noi întelegem ca aceasta stabilire a etapelor în istoria biologica a omului, de când este aprins la viata prin mijlocirea fecundarii, este necesar  din punt de vedere cognitiv. Cunoasterea umana a realitatii, în efect, se realizeaza în mod gradual în etape, distingându-se, analizându-se, rationându-se si deducându-se concluzii. Însa, din pâcate, nu este acesta cazul ca multi bioeticisti când vorbesc de etape în historia embrionala, sau de viata înainte si dupa nastere. Realitatea este ca cu aceste fine dialecte, ceea ce ei pretind este autojiustificare pentru a atenta împotriva vietii umane de la navalirea sa initiala în existenta sub pretextele stiintifice sau pseudoterapeutice. Aceasta atitudine au apreciat-o într-un mod clar în timpul proceselor de legalizarea avortului si se întareste de fiecare zi mai mult sub pretextele investigatiei stiintifice cu embrioni umani.

         4) Respectând pe demnitatea umana si promovând calitatea sa

         Vrem sa spunem ca fiecare viata umana în concret are valoare în ea însasi, si care nu poate fi chestionata de nimen. Faptul însa de a fi fost aprins la viata sau conceputi ne face demni sau meritori de a fi respectati si ajutati pentru a trai. Fundamentul ontologic al demnitatii umane este connatural al aceluiasi fapt de-a exista, si nimeni nu are necesitatea de a justifica existenta sa, mai ales ca aceasta sa fie dureroasa sau nefericita. La fel, nimeni în particular si nici o institutie sociala nu are dreptul de a se constitui în stipulator al pretului vietii celorlalti. Acelasi fapt de a exista este o valoare în ea însasi, care, ca si ca o semanta  fecundata, se desfasoara sau se deterioreaza apoi, însa niciodata nu dispare în timp ce este aprinsa lumina vietii sale, fie ea într-un voltaj de minime. Cel mai important este pentru firea umana necesitatea respectarii vietii. Aceasta înseamna ca dreptul fiecarei finte umane de a exista, independent de o voltajul ei vital, vine data de aceasi existenta si nu de recunoasterea sociala. Prin urmare, nimeni nu este investit de a putea pune un pret sau decide soarta celorlalti. Necunostinta acestui principiu etic elementar este în baza tuturor violarilor drepturilor umane. Nu se poate vorbi de respectul demnitatii umane unde se prejudeca sau nu se respecta simplul si elementarul fapt de viata al celorlalti. Dealtfel nici ca se poate sa se invoce parerea celorlalti pentru stipularea calitatii vietii unei persoane. Mai întâi de toate, fiecare fiinta umana este demna si trebuie sa i se recunoasca ceea ce prin fire, i se datoreaza, si acea valoare de toc este viata însasi. Tot ce este în plus vine prin adaugare.

         Este evident ca, biologic vorbînd, capacitatea de viata a unui discapacitat fizic profund este inferioara ca a celui superman sau miss universo. Însa este la fel de sigur ca calitatea umana si etica unei persoane nu se masoara cu parametri exclusivi biologici sau de expresie. Aplicând acel criteriu, ar trebui sa recunoastem mai multa demnitate la un bou sanatos de rasa, decât a multor persoane. Pentru aceasta, în masura posibilitatilor noastre umane trebuie sa încercam de a vindeca bolnavii si a ajuta pe acei mai necesitati pâna la moartea lor trupeasca  si se duc din aceasta lume fara a fi provocata de nimeni. Calitatea vietii umane pe care trebuie sa o promovam cu Bioetica implica:

         Aceptarea inconditionala a vietii umane în oricare din etapele desfasurarii sale, chiar daca nu corespunde în mod sigur canoanelor de perfectiune culturale predominante sau personale dorite. Contrariul acesteia conduce la rasismul selectiv. Prevenirea defectelor genetice cu finalitate terapeutica si nu zanatica, cum se întâmpla când se practica diagnosticul prenatal cu intentii avortiste. A promova însanatosirea ereditara prin mijlocirea analizelor prealabile ale parintilor potentiali înaintea lanzarii în aventura procreerii de forma iresponsabila. De a îngriji cu dragoste bolnavii fara descriminare prin prisma anilor lor sau bolilor, oferindu-le toate posibilitatile biomedicale disponibile fara durerilor eroice sau pricinuirea. Mângâierea durerilor si suferintelor persoanelor în suferinta cu ajutorul calmantelor administrate sub control refortate cu  sprijin moral si spiritual. Cea mai buna Bioetica este bunatatea sau caritatea crestina. Nu jiudicati niciodata spre prezumata valoare vietii nimanui.

         4. Marile chestiuni ale bioetici

         În prima decada a secolului XXI se vorbeste deja de domeniile si problemele fundamentale ale Bioetici. In interiorul acestui cadru al eticii universale se poate vorbi de o Bioetica generala, care se ocupa de valorile si principiile etice de baza din care s-au inspirat actiunile proprii si specifice ale Bioeticii. Sunt acelea care se formulau si se propuneau dintre sistemele de etica filozofica si teologia morala, relative comportamentului uman. Apoi aplicarea practica a acestor principii a cazurilor concrete ale vietii sub profilul biologic, biomedical, medical, farmaceutic, asistential si jiuridic. Este ceea ce se cheama Bioetica aplicata. La ceea ce se refera temele concrete mai importante, care se studiaza si se discuta în Bioetica, pot ramâne reflectionate în schema sintetica urmatoare. Suprafata geneticii umane: Cunoasterea genelor umane, biotehnologii farmacologice, terapia genetica, clonarea fintii umane, productia de embrioni  si utilizarea celulelor mama sau troncale. Suprafata embrionului uman: Productia artificiala embrioni umani pentru scopuri stiintifice sau teurapeutice, diagnostic prenatal si avortul, diverse interventii cu embrioni umani ca si congelarea si crioconservarea, cu sau fara trasplantarea acelorasi. Suprafata procrearii umane: Sexualitatea si transexualitatea, tehnici de fertilizarea “in vitro” si asociate; anticonceptive si sterilizarea. Suprafata vietii umane în faza finala: Dureri si înversunarea terapeutica, îngrijiri de alinare si eutanasia, moartea encefalica si transplanturi de organe. În oricare din aceste suprafete putem sa pierde prin cantitatea chestiunilor stiintifice, etice, jiuridice, antropologice, politice si comerciale ce urmeaza relationate direct sau indirect cu viata umana. Pentru îmbratisarea tuturor acelor au aparut asa numite le “modelele Bioeticii”. Aceste modele sau “paradigme” de comportament relationate cu tratarea ce trebuie sa se dea vietii umane în contextul Bioeticii, vor fi cunoscute si valorate cu obiectivitate si sens critic riguros. Ratiunea este evidenta pentru ca viata umana este totdeauna in joc. De acea, amintim celor mai diferentiati, operativi si în momentul de fata mai consolidati.

         5. Modelele bioetice

         1) Model stiintific –mecanicist

         Protrivit acestui model, Bioetica este considerata pur si simplu ca o tehnologie biomedicala, fara a tine cont de nici un aspect etic sau teologic.  Expertii descriu tehnicile funtionarelor si opteaza acelea mai eficace pentru a le aplica diverselor masuri sau suprafete ale vietii umane. Se considera ca bun ceea ce este în mod tehnic eficace pentru reusita obiectivelor propuse. În timpul procesului procreerii umane din laborator, spre exemplu, unicul criteriu moral aceptat este ca tehnicile aplicate sa fie mai eficace posibil, reducând la minimun suparatile pacientilor si încarcaturilor economice. În plus ce este, sunt chestioni administrative si de gestiune. În realitate, acesti stiintifici nu-si planificau de fapt problemele de constiinta în mod propiu spus. Stiintificii si profesionalii cu aceasta mentalitate aplica tehnologiile biomedicale avansate vietii umane în functie de precizia, securitatea si eficacitatea sa, fara o alta preocupare morala ca ceea a progresului stiintific ca ideal supremu umanistic. În consecinta reclama si cer ca legile publice sa regularizeze activitatile pentru a evita în principiu competenta neloiala si eventualele abuzuri economice ce pot a se ivi sau arata. Se presupune ca tehnologia are propia etica inspirata în eficacitatea tehnica si reducerea suparatilor, banilor si consecintelor nedorite.

          2) Modelul fanatic-religios

         Ma refer la sectele stilului raelianilor, care se considerau chemati de Dumnezeu pentru a shimba cursul umanitatii prin aplicarea tuturor tehnicilor biomedicale ca clonarea si manipularea genelor umane. Pericolul este în aceea ca în numele lui Dumnezea se accepta totul ca bun sau se refuza totul ca rau. Sau ceea ce este la fel, ca credintele religioase si traditiile sfînte se aplica fara a se trece prin filtru ratiunii. Fanatismul religios în Bioetica este atât de nedorit ca si refuzul dimensiunii teologice a vietii modelului stiintifico-mecanicist si altor analogige de inspiratie filozofica si politica. Între aceste puncte extreme, trebuie sa ne vorbim de modelele intermediare ca a acelora ce se vor descrie în continuare.

         3) Modelul principialist

         Lucrarea de referinta mai importanta, în care se proclama modelul asa zis principialist, ca o specie de evanghelie a Bioetici, este Tom L. Beauchamp si James F. Childress The Principles of biomedical ethics, în care prima editie dateaza din 1978. Modelul propus în aceasta lucrare se articuleaza în patru principii fundamentale, care sunt propuse ca izvoare de inspiratie etica în toate actiunile domeniului Bioeticii. Asfel de principii se enuntia astfel: Autonomia, binefacatoria (a face bine), un o rautatea (a nu face rau) si dreptatea. Sprijinitorii acestui model repetau aceste topice ca doctrina unui catehismu. În domeniul Bioeticii aceste principii sunt cumparate cu cele patru adevaruli ale lui Buda pentru budisti. Se poate spune fara a exagera ca, în momentul de fata, aceste patru principii s-au convertit în modelul referential si izvorul a toata viata morala pentru multi. Deja nu se trateaza de o singura teorie sau propunere morala mai mult, ci de un sistem moral conventional cu pretentii de universalitate fara fundamentul rational obiectiv suficient, cum vom vedea dupa aceea. De aici, gravitatea de a-si asuma acest model bioetic de o maniera oarba si acrita precum si multi moralisti au facut-o. Le expuneam în continuare în liniile sale esentiale cu valoarea critica care ne-o meritam.

         AUTONOMIA. Dupa analizele pe care autorii o fac acestui concept aplicat Bioeticii, ramâne clar ca se refera la respectul autodeterminarii persoanelor pentru a decide, în prealabil informatia, despre sanatatea si viata sa. Decizia care presupune asa zisul consentimentul informat. Personalul medical, de exemplu, informeaza o femeie care dorea sa avorteze, despre tehnicile avortarii care se va aplica si eventualele consecinte negative care ar putea urma dupa aceasta interventie. Apoi, despre baza acestei informatii prealabile, femeia în situatie decide singura si autorizeaza practica avortului.

         Asa stând lucrurile, se presupune ca femeia este stapâna absoluta a trupului sau si al fructului conceptiei sale, pâna în punctul în care vointa sa devine ca esenta sau izvorul moralitatii sale. Din acel moment în care ea îsi da consîntamântul, personalul sanitar se considera din punct de vedere moral legitimat pentru realizarea avortului. În alte situatii, autonomia bioetica înseamna ca vointa pacientului va fi respectata, inclusiv a acelora care numai pot a se expresa cu dificultate vointa lor, cu scopul de a depasi presupusul paternalism traditional de ispiratie hipocratica. Din punct de vedere academic si metodologic, autonomia Bioeticii echivaleaza desconfesionalizarii si desdeontologizarii acelorasi. Ceea ce însemna ca se desprinde din completul de referinte religioase sau teologice si de codificarile deontologice etice traditionale. Potrivit acestui obiectiv, Bioetica ar trebui sa se sprijine numai în rationalitatea umana seculara si în consensul de opinii, deasupra ordinarii jiuridico-deontologice, si fara referinta convingerilor religioase. Lucrul acesta implica o ruptura practica cu etica traditionala si teologia morala.

         Pe de alta parte, când pacientul bioeticii  nu are capacitatea pentru a decide despre destinul sau, principiul autonomiei se transfera familiarilor, echipei de medici si, în ultima instanta, comitetului de bioetica si reglamentarilor parlamentare. Viata, de alfelt, nu este considerata ca o valoarea de referinta pentru a lua decizii, ci vointa personala sau colectiva. Din urmare, viata însasi, legea naturala si uzul corect al ratiounii dispare ca paradigma sau criteriu de baza a moralitatii. Si mai mult chiar în referintele teologice. În realitate se trateaza de o aplicatie nefericita a principiului kantiano de autonomie, punând libertatea pe de asupra vietii, si potential dorintele buneivointe fara a le trece prin filtru ratiunii. Bineînteles, este uzul ratiunii, dar ca si o servitoare  umila supusa vointei si dorintelor fara a le rafina cu uzul corect al ratiunii.

         NERAUTATEA SAU A NU FACE RAU. A nu face rau se întelege în sensul hipocratic de a nu dauna pacientului biomedical, si ca Kant numea trebuinta de obligatie perfecta. Înainte de toate, a nu face damne. O trebuinta care în termeni kantisti, nu admite scuze si ca cere perfectionarea tehnicilor biomedicale pentru a garantiza eficacitatea în beneficiul uzuarilor  sai, chiar deteriorati a se supune acestora.  Principiul elemental în sens comun  de “a un face rau la nimeni” este rau interpretat aici în cheia kantiana ca un pretext pentru a cauza, de fapt, danne de o imensa gravitate la ceilalti, pentru ca conceptul însa de daune sau beneficiul ramâne conditionata de scara valorilor care adopta pacientul biomedical, sau, în locul sau, persoana sau organismul chemat a formaliza si materializa luarea decizilor. Spre exemplu, comitetul de bioetica a unui centrul spitalier s-i a deciziei de a nu admite pe bolnavii grav accidentati sau mai în vârsta de 70 ani împliniti, pentru ca considera ca acestia ar necesita mai multa atentie decât a celor tineri bolnavi si cu mai mari probabilitati de însanatosire sau supravetuire. Sau în mod simplu din ratiuni ale pragmatismului administrativ. Odata ce valoarea vietii umane a unei persoane depinde de aprecierea pe care i-o fac functionarii de la sanatate, deacord cu criteriile pe care acestia le-au stabilit, sub pretextul de a nu damna nimanui, se poate înainta si face nepedpsit cea mai mare suferinta altora. 

         BINEFICIENTA SAU A FACE BINE. Este principiul anterior luat invers. A fost principiul inspirat din medicina greaca. În primul rând, este a face bine pacientului si el nefacând rau, trece în al doilea plan. Se trateaza despre doua principii complementare. Bineficienta pune tot accentul si interesul sau în bunastarea fintei umane. Interesul terapeutic presupune beneficiul real pentru pacientul biomedical. Principiul binefacientiei în Bioetica actuala se gaseste între denominatele principii ale obligatiei imperfecte. Cea care înseamna ca sunt sprijinite exceptiile. Si cu toate aceasta, ramâne usa deschisa pentru ca, în numele principiului de autonomie, functionarii de la sanatate ramân cu mâinile libere pentru a lua decizii si în care bineficienta trebuie sa fie efectiva numai pentru aceia ce determina ca ea sa fie în coerenta cu principiul de autonomie. În orice caz, este bine sa ne amintim ca în aplicarea acestui principiu se exclude explicit exercitiul de caritate crestina când aceasta nu coincide cu principiul de autonomie care este cheia principalismului.

         DREPTATEA. Termenul dreptate apare ca elementul pozitiv al recunoasterii dreptului propriu al fiintei umane, la care demnitatea sa trebuie sa fie respectata. Institutiile publice si sanitare au o obligatie de îndreptare spre persoane si trebuie sa garantizeze cel putin: recunoasterea consimtamântului liber si informat, cât si dreptul individual si protectia sa; nedescriminarea persoanelor din cauza patrimoniului sau genetic; asigurarea ca trupul uman si partile sale sa nu fie obiect de câstig; ca investigatia stiitifica în domeniul biologiei si al medicinei se efectueaza liber si ca sa se stabileasca bazele bio-dreptului în functie de promotiunea sanatatii. De asemenea aici, sensul dreptatii ca “a da fiecaruia ce este al sau” este falsificat din momentul în care valoarea fiecarei vieti umane nu este respectata de ea însasi, ci în functie de valoarea care o au organismele biomedicale unde “se iau decizii”. Cele patru principii nucleare enumerate vizeaza foarte bine la prima vedere. Dar în interpretarea lor se amesteca propuneri filozofice si antropologice inacceptabile. Spre exemplu: principiu de autonomie  înteles ca afirmatia libertatii ca valoare unica si absoluta. Binele etic sau moral ar consta nu în a face lucruri bune sau rele, ci în a le face liber. În consecinta, ar fi acceptate, din punct de vedere moral, numai cât suntem capabil de a le realiza ca obtiune de libertate, care devine sau se schimba în mod automat în norma absoluta al binelui si al raului.

         De aplicarea acestui criteriu al Bioeticii urmeaza, ca o consecinta pratica imediata, care ar trebui permis, spre exemplu, acelor practici biomedicale ca avortul si eutanasia, sterilizarea, investigatia despre trupul uman si procrearea de laborator, interschimbul gametelor, producerea si distrugerea de feti din ratiuni stiitifice sau terapeutice, însarcinari de prestatie, manipulari genetice arbitrare, selectie sexuala, clonare atât terapeutica cât si reproductiva, transexualitate si terapiile genetice în mod iresponsabil cu o singura conditie de a se realiza în acord cu vointa partilor interesate, acceptarea sa prin opinie publica si regularizarile  legale stabilite prin consensul democratic.

         Ma gândesc ca observatiile pe care l-am terminat de facut sunt suficiente pentru a arata ca aplicarea modelului principialist în Bioetica, asa cum a venit facându-se pâna acum, este inaceptabil. Problema este foarte grava pentru ca întotdeauna viata umana este în joc, mai ales al celor mai slabi si mai nevoiasi de ajutor. Aceste model principialist este extrapolare oportunista si rau facuta de Informe Belmont, creat  (cum am explicat în alta ocazie) pentru a controla abuzurile ce se comiseau în investigatile biomedicale cu persoane adulte, în special în timpul celui de al doilea razboi mondial, în domeniul Bioeticii. În aceasta manopera de extrapolare s-a eliminat de fapt Juramântul Hipocrat, care urgea prin respectarea absoluta al vietii umane din momentul conceptiei sale. Pe de alta parte, presupune un concept univoc al vietii ca si între diversele specii de viata (vegetativa, sensitiva si umana) n-ar avea nici o distinctie susbtantiala. De mult timp pâna acum, deacord cu sensul comun si uzul ratiunii, se experimenta în prealabil cu plantele si animalele înainte de aplica un medicament sau remediu persoanelor. Acum, de fiecare data sunt tot mai multi cei ce cer sa se duca la bun sfârsit experimentele lor în mod direct cu persoane, utilizându-le ca pe niste cobai. În mod evident, odata ce nu se recunoaste nici o diferenta substantiala între viata unui animal si al omului, cel mai logic si usor este a realiza experimentele direct cu persoane decât sa piarda timpul realizându-le cu plante sau animale.

         Bine acum, dupa parerea mea, daca un om de stiinta nu este capabil de a distinge diferenta substantiala între speciile de animale si om, este multa îndoiala despre competenta sa profesionala. Pentru a face experimente stiitifice, de fapt, nu este nevoie a fi foarte inteligent. Are nevoie de multa imaginatie, statornicie si medii tehnice. Numai atât. În cazu contrar, pentru a distinge diferenta între diversele specii de viata, pâna a întelege propia valoare a vietii umane, ajunge a avea un minimu de sens comun si de inteligenta reflexiva.

         Valoarea vietii umane în modelul principialist este trivializata ramânând conditionata de libera decizie a profesionistilor institutiilor publice, legislatiilor parlamentare si Comitetiilor de Bioetica. La ora stabilirii criteriilor de actiune practica, ratiunea sau legea naturala este înlocuita de vointa, de dorintele si sentimentele personale, fara a le trece prin filtrul uzului ratiunii. De asemenea, se instaureaza CONSENSUL ca izvor de moralitate punànd pe planul al doila valoarea vietii, a legii naturale, a etici si teologiei. Bioetica, deci, se declara cu autonomie  proprie la marginea trebuintelor fundamentale prealabile si relatiilor cu trascendenta filozofica si teologica. Una din notele Bioeticii principialiste este secularizarea, de la carui viziune temporala Bioetica nu are în consideratie viata umana ca valoare absoluta. De fapt, locul vietii, eticii si teologiei este ocupat de progresul stiintei, eficacitatea tehnica  si consensul democratic la stilul institutiilor politice. Modelul principialist a dat loc la un dualism institutional contradictoriu. Pe de o parte, se vorbeste de bioetica civila, laica si rationala pentru necredinciosi sau în mod simplu agnostici. Pe de alta parte, se vorbeste de bioetica crestina sau catolica pentru credinciosi. Înca ceva; asa cum daca ar exista o stiinta (matematica de exemplu) pentru persoane inteligente si progresiste, si alta pentru persoane credincioase sau mai putin dotati cu inteligenta, la fel ar exista o Bioetica pentru istet si alta pentru prosti; ca si cum viata n-ar fi pentru toti la fel.

         Acest dualism ne duce la extremitatea prin care ar trebui sa recunoastem, spre exemplu, ca între interventie biomedicala în care exista distrugere de viata umana si alta în care se trateaza de a o crea sau a înbunatati calitatea sa, nu exista nici o diferenta substantiala. A nega moralitatea obiectiva si a apune tot accentul în consensul sau concertarea dorintelor, aceeasi actiune poate fi considerata ca buna sau rea în acelasi timp, ceea ce este o contradictie în proprii sai termini, si ne pune în dependenta de ceea mai tematoare iresponsabilitate în fata vietii. Modelul principialist lasa mereu deschisa usa pentru eventuala distrugere de vietii umane în oricare din etapele sale existentiale. 

         4) Modelul personalist

         Modelul personalist, inspirat din demnitatea persoanei umane si firea sa ontologica, si care are cel putin doua versiuni bine definite în baza conceptului de persoana umana si recunoasterea excelentei sale în contextul vietii universale. Potrivit versiunii personaliste restrânsa, demnitatea persoanei umane trebuie sa fie cheia pentru a rezolva corect problemele bioeticii. Dar lasa deschisa posibilitatea de distrugere eventuala de vietii umane în timpul perioadei ce dureaza de la fecundare la implantatia uterina. Gândesc unii dintre promotorii lor, ca în acest interval de timp nu trebuie sa se vorbeasca de dreptul personal al vietii dar produsul fecundatiei ar trebui sa fie respectat totodata. Unii merg si mai departe si stabilesc ca categoria de viata umana si personala are loc chiar mai târziu, deschizând astfel mai multe posibilitati de întrerupere al acestui proces vital fara a comite un delit impotriva dreptului vietii. Mai ales când “calitatea” de aceste vieti nu este considerata satisfacatoare.

         Potrivit versiunii personaliste integrale, respectul demnitatii persoanei umane prin ratiunea excelentei sale, propune respectul vietii umane din momentul conceptiei pâna la moartea naturala. Din acest moment pâna la moarte, în oricare situatie de suferinta sau sanatate, persoana umana este punctul referential decisiv pentru a stabili calitatea comportamentului sau conduita buna sau rea în contextul Bioeticii. În timp ce modelele personaliste restrânse nu recunosc categoria de persoana la embrionul uman în tot momentul, lasând astfel usa deschisa eventualei distrugeri din diverse motive, si deacord cu conditiile determinate, în modelul personalist INTEGRAL viata este tratata ca si umana deja din momentul fecundarii si, în acelasi timp, embrionul va fi considerat ca persoana si subiect de drepturile fundamentale, între care în primul rând este ca viata fiecarei persoana nascuta sau adulta sa fie absolut respetata pâna la mortea sa naturala. În modelul personalist integral se a în vedere datele mai obiective si sigure ale stiintei si ale reflexiei etice bazate în viata ca valoare fundamentala. Se accepta legea naturala ca expresie ratiunii si antropologiei biblice, în care persoana umana se defineste ca “imagine a lui Dumnezeu”. Este modelul urmat de Magisteriu Bisericii, si substantial secundat de teologi si gânditori crestini mai seriosi si obiectivi

         5) Modelul teologic

         Una din ambitiile multor experti în Bioetica au constituit, în numele autonomiei, în a sterge în totalitate din mapa bioetica a teologiei. Teologia expediaza în mod direct pe Dumnezeu, de care multi bioeticisti nu voiau nici auzindu-se vorbind. Însa, întelepciunea a terminat impunându-se si discursul teologic tocmai recupereaza postul ce-i corespunde în discursul bioetic. Bine acum, dimensiunea teologica a Bioetici are doua nivele: Magisteriul pastoral al Bisericii si al academicilor teologiei. Vreau sa zic, Magisteriul sau Profesoratul ierarchic al Bisericii si cel al Teologilor. În acest sens este de vorbit de MODELUL TEOLOGIC STRICT si Teologico-Academic sau scolastic. Cel de aldoilea se refera la tezele, doctrinele si opiniile teologilor în munca lor de reflexie si sistematizare ale gândirii crestine. În ambele cazuri, referinta la Dumnezeu în discursul bioetic este fundamental si necesar, mai mult ca în determinatele cazuri apreciatiile Magisteriului ierarchic si al Corpului teologilor nu sa fie în mod total coincidente. Dar aceasta este o alta problema straina discursului bioetic în mod propriu zis, si ca trebuie sa fie resolvat în domeniul de epistemologia teologica. Exemplul cel mai reprezentativ de model teologic strict în mod metodologic structurat îl aveam în corpul doctrinal asa numit Magisterium Ecclesiae. Toate textele si documentele sale se despart de la interpretarea vietii umane, vazuta de la Dumnezeu. Toata viata umana aprinsa sau existenta este imaginea si darul lui Dumnezeu. De la aceasta presupunere antropologica se deduce dupa aceea, de forma logica si coerenta, tratatul pe care o viata umana o merita cu acordul cu categoria sau demnitatea ce-i corespunde prin conditia de imagine de Dumnezeu si planul divin deasupra acesteia. Inteligenta si libertatea umana sunt, sub oricare forma, expresii ale independentei sale divine, si de aici, ca autonomia sa  nu poata fi absoluta ci în mod necesar dependenta a vointei si proiectelor lui Dumnezeu despre destinul particular al fiecarui om si a toata creatia. Dealtfel, fiecare decizie, luata în câmpul Bioeticii despre viata umana, presupune ca Dumnezeu îsi rezerva mereu ultimul cuvânt. Prin masura ca trece timpul, Bioetica este asimilata în mod direct de teologia morala ca un capitol fundamental fascinant asupra vietii umane. Dar recunoasterea discursului teologic în contextul Bioeticii nu poate fi interpretat ca si un privilegiu sau gest de politete interdisciplinara, ci ca o necesitate. În domeniul Bioeticii viata umana este mereu, direct sau indirect, în joc. Dar sa vedem mai în particular.

         Legitimarea discursului teologic în bioetica

         Una din consecintele logice ale principiului de autonomie, santionat de modelul principialist, era desvincularea epistemologica a discursului bioetic al eticii clasice si al teologiei. Pe de alta parte, multi au vazut convenientul discursului interdisciplinar pentru propriul discurs bioetic, în care s-a deschis usa rationamentului teologic. Si aceasta, numai ca invitat de onoare fara drept de decizie. Teologi sunt chemati pentru a fi ascultati printr-o eleganta democratica, dar nu pentru ca sa influenteze cu rationamentele lor în luarea deciziilor. Aceasta forma de a gândi a fost asumata inclusiv de unii teologi moralisti crestini influenti. Potrivit lor, teologia morala trebuie sa se supuna în mod democratic Bioeticii, limitându-se a prezenta solutii alternative, si nici solutii proprii. Au înteles ca Bioetica este, înainte de tot, un for de dezbateri si decizii împartite într-un context sociologic plural si secular, si în care nici un grup cultural nu are ultimul cuvânt, daca bine toti apoarta elemente utile pentru reusita unei etici consensuale de minime. Numai în acest sens, teologia morala ar avea ceva de zis, chiar daca nu mult, în dezbaterea bioetica. Pentru ca teologia morala sa nu tulbure sau sa fie un obstacol sau piedica pentru dezbaterea bioetica, va trebui sa fie o teologie nu de retete, ci dialoganta si discernatoare. Pe scurt, o teologie de mai multe propuneri decât raspunsuri; de dialog si discernamânt ca stimulent utopic de convetuire interculturala, interdisciplinara si interreligios. Epistemologic vorbind, cel mai grav din acest a luare de vizor  al potentialului tulburat al teologiei morale, în subiectele Bioeticii, consta în confuzia dialogului teologiei morale cu obiectul si metoda propie teologiei. Din partea mea ma gândesc ca dialogul interdisciplinar este, sigur, o parte esentiala a metodei teologice. Dar nu este nici sfârsitul ultim al reflexiei teologice si nici obiectul sau propiu. Dezbaterea teologica este pentru a gasi adevarul posibil despre Dumnezeau, de toate lucrurile cu referire la El si sensul ultim al vietii umane. Nu pentru a vorbi si discuta de toate, si pentru nimic, la stilul dezbaterilor si mediilor de comunicare sociala, în care se vorbeste în mod spectacular si senzationalistic în favoarea numai intereselor economice si politice. Dupa mine, daca teologia este utila numai pentru a face propozitii fara capacitatea proprie pentru a solutiona nimic, ne întrebam daca teologii, care astfel opinau aceasta, nu au ceva mai util si constructiv cu care sa se ocupe, în loc sa piarda timpul cu discutiile teologice.

         Eu sustin ca, din propria sa fire, teologia morala are locul sau propriu epistemologic în contextul Bioeticii. Acelasi lucru daca aceasta se întelege ca o întelepciune globala, ca daca se interpreteaza ca disciplina auxiliara a eticii, fara a se pierde propia sa autonomia. Teologia morala are dreptul si obligatia de a expune în dezbaterea bioetica punctul de vedere despre Dumnezeu asupra vietii, mortii si demnitatea omului de la rasaritul sau natural, sau artificial, pâna la asfintitul sau natural. Subiectul este grav si reclama unele nuante în plus. Dupa mine, dreptul si necesitatea interventiei profesionalilor teologiei în luarea de decizii si solutii în dezbaterea Bioetici este consecinta logica a convergentei naturale a ambelor discursuri ale tratatului vietii unane. Ratiunile esentiale a le acestei convergente se pot descrie în mod ulmator. 1) Bioetica se ocupa de viata umana, iar Dumnezeu este IZVORUL vietii întregi. De unde se deduce ca obiectul propiu, sau formal, al Bioetici ne conduce în mod logic sa vorbim de Dumnezeu, cât si efectelor ce ne induc a vorbi sau a ne întreba despre cauzele sale. Bioetica ca si etica vietii umane, si teologia ca si discurs sau loguia despre Dumnezeu, trateaza direct de viata umana. Bioetica din punct de vedere al începutului si desfasurarii biologice, si teologia din perspectiva lui Dumnezeu, Creatorul sau. Apoi, nu trebuie numai a fi în mod democratic tolerabila a vorbi de Dumnezeu în Bioetica, ci ca este rational necesar si moral o necesitate în serviciul vietii umane. 2) Atât Bioetica cât si Teologia morala se ocupa de viata umana în situatii culminante de debilitate sau slabiciune cum ar fi: boala, incapacitatea si moartea. Dealtfel, a pretinde excluderea vorbirii de Dumnezea când sûntem bolnavi sau când moartea bate la usa sufletului nostru, este ca si cum îsi nega într-un mod brutal dreptul la speranta. Probabil, foarte putini sau nimeni si-ar întemeia problema de Dumnezeu, daca nu ar exista durerea si moartea, doua lucruri ce trebuiesc înfruntate în mod expres, atât în discursul bioetic cât si în cel teologic. De aici ca, ambele discipline sunt comdamnate a se cunoaste si a se întelege în loc de a se exclude. Excluderea ar fi opinie irationala, antistiintifica si, în mod constient, inumana. 3) Bioetica, pentru ca sa fie umana, trebuie sa-si asume dragostea la viata, mai ales al celor nevoiasi, ca si criteriul de actiune. Acum bine, dragostea oamenilor este caracteristica cea mai relevanta a lui Dumnezeu, manifestata în persoanea Duhului Sfânt. Sfântul Joan defineste pe Dumnezeu ca DRAGOSTE, si Duhul Sfânt evoca dimensiunea esentiala iubitoare de Dumnezeu. Prin urmare, Bioetica ne duce la dragostea de viata si, în ultima instanta, la iubirea lui Dumnezeu a lumii. Apoi, nu numai se poate tolera ca sa vorbeasca de Dumnezeu în Bioetica, ci ca propiul discurs bioetic ne duce în mod necesar sa vorbim despre El.

         Unii vor zice, în numele fanatismului stiitific, ca Bioetica este pura tehnologie avansata si aplicata vietii uname, pentru a carui eficienta nu este necesar a recurge la Dumnezeu, pentru nimic. Dar aici este precizat de fapt aspectul inuman al bioeticistilor care astfel gândesc si lucreaza. Excluderea discursului teologic în Bioetica conduce în rectitudine la biotanasie despre care vor vorbi mai târziu. Din oricare punct le-am privi, rezulta ilogic si irational a vorbi de viata umana si a proportiona calitatea sa, excluzând referinta fata de Dumnezeu, cum e deja propiul discurs bioetic ce ne duce în mod logic a vorbi de EL. În tot discursul uman, în care este în joc viata umana si dragostea, se gaseste Dumnezeu implicat, chiar daca nu ne dam seama de el, sau nu voiam sa-l vedem. De aici ca cel mai bun discurs bioetic va fi acel în care Bioetica aplicata sa proslaveasca prin dragoste la viata umana a fondului pierdut si recunoasterea lui Dumnezeu, ca forta suprema si inepuizabila a vietii si a dragostei. Spuse aceasta, se va întelege mai bine de ce trebuie sa fim preventivi noi însine contra excluderii teologiei în discursul Bioeticii, cât si includerii umiliatoare al modului cum unii teologi pretind a-l face. Pentru aceasta, când se vorbeste de Bioetica teologica, trebuie sa mergem cu atentie pentru a nu fi victime ale unei înselasii epistemologice premeditate.

         Modelul principialist a fost platforma teoretica care a favorizat aceasta operatie nenorocoasa din partea unor teologi ce au convertit teologia morala într-o doica supusa nerespectuos dictatelor acestui model de Bioetica, al carui fundament antropologic si epistemologic este inaceptabil prin rartiuni mai sus indicate. Expertii vorbesc de alte modele bioetice dar toate acestea sunt inspirate din utilitarismul sociologic si pragmatic anglosaxon cu derivatii în cheie materialiste si laicist. Ei toti vâd cu buni ochi modelul principialist. De exemplu, cei de inspiratie marxista considerau persoana umana ca o parte sacrificabila la totul social, în timp ce cei de inspiratie liberala insistau în suprematia libertatii de investigare despre viata umana în situatii critice. În practica sunt aceasi câini de distincte aparente. Modelul laicist rezulta în mod particular irational si ridicol convertind Bioetica într-o platforma ideologica pentru a combate Profesoratul sau Magisterium Bisericii despre aceste teme. Ar fi multe de vorbit de aceasta, însa viata este scurta si nu putem pierde timpul discutând cu cine uzeaza putin sau rau ratiunea. 

          6)  Modelul vitalist

         În contextul modelului personalist integral se gaseste si modelul vitalist ce se va prezenta în continuare. În acest model se afirma chemarea personalismului ontologic asezat în demnitatea omului ca si persoana. În mod teoretic se fundamenteaza pe o conceptie realista si metafizica a persoanei umane, ca fundamentul antropologic al eticii. Persoana este toata substanta individuala de natura rationala. Sau ceea ce este la fel, tot individul speciei umane. Nu din specia vegetala sau animala, chiar daca din punct de vedere genetic au multe lucruri în comun cu aceste apecii inferioare de viata. Rationalitatea, de care se vorbeste aici, nu este necesar ca ea sa fie operativa de momentul conceperii. Este destul ca ea sa fie ontologic constitutiva. Pentru aceasta, acest individ al speciei umane i se aloca un nume personal pentru identificarea sa în mijlocul tuturor semeinilor sai. Pe fiecare individ al speciei umane îl numim persoana, si fiecare persoana are un nume personal: Petru, Joan, Monica, Victoria si asa mai departe. Astfel deci, ceea ce faceau în favorea sau împotriva oricarui individ al speciei umane, o faceau în favorea sau împotriva unei persoane, chiar daca nu-i cunoastem, asa cum nu-i cunoastem nici numele sau. Mai mult si în concret, trebuie facute nuantarile urmatoare despre modelul vitalist, care consideram cel mai bun sau calificat pentru tratarea gravelor probleme ce se proiecteaza în contextul Bioeticii.

         Punct de plecare nu este demnitatea persoanei ci viata umana în ea însasi, din momentul cenceperii si pâna la moartea naturala. Demnitatea sau excelenta persoanei este data odata cu viata si nu invers. Demnitatea presupune un sprijin sau subiect al atributiei, care este viata concreta al fiecarui individ al speciei umane din momentul matematic în care GENOMA uman a fost alcatuit. Acest model, cu care se pretinde a depasi defectele si punctele slabe ale modelului principialist si personalist restrâns, pot sa fie descrise în mod urmator. 1) Respectul inconditional la toata viata umana din momentul conceperii sale si pâna la moartea naturala. În concret, de la fuziunea nucleului spermatozoidului cu ovulul si instaurarea codului  genetic în zigot. Dupa acest moment, noul individ rezultat cu propiul sau cod genetic, distinct al gametelor si al parintilor, ne gaseau înaintea unui individ al speciei umane pe care îl denominam persoana si pentru a-l distinge de alti indivizi ai altor speciei. De aici ceea ce urmeaza dupa aceea este ca i se da un nume personal pentru a-l distinge de ceilalti indivizi ai speciei umane. Ceea ce începe plecând din zigoto si care se pastreaza în timpul desfasurarii existentiale îl denumim persoana, si calitatea sau defectele ce vor veni, personalitate. Din cele expuse anterior se deduce ca ratiunea de a fi, sau obiectivul primordial al programului stiintific si al Bioeticii, consta în proportionarea si protejarea vietii umane în totalitate, tratând de-a înbunatati calitatea sa, evitând în tot momentul distrugerea sau distorsionarea ei. Cunoasterea stiintifica trebuie sa se ordoneze în serviciul vietii si nu invers. Nu tot ceea ce este în mod tehnic posibil este în mod etic bun. Se va evita confuzia eficientei tehnice cu bunastarea umana. 2) Intentia buna a investigatorilor sau profesionalilor sanatatii nu face buna actiune obiectiva rea în exercitarea practicilor biomedicale. Buna intentie, spre exemplu, de a sanatoti un bolnav, nu legimiteaza sau face buna actiunea de a produce viata altuia pentru a extrage “celule mama” embrionare cu intentie terapeutica. Sfârsitul sau intentia buna de a face sanatos pe un om bolnav nu face buna actiunea de a produce (în mod natural sau artificial) si a distruge viata altuia. 3) Distinctia între pre-embrion si embrion nu are fundament stiintific, si s-a adoptat ìn Informe Warnock în 1984, ca strategie pentru a permite stiintificilor a utiliza fetii umani înainte de implantarea lor în uter. Teoria celor 14 zile, manevrata pentru a permite manipularea distructiva a embrionilor umani, este în mod stiintific falsa si bineînteles, în mod obiectiv imorala aplicatia sa. 4) Distinctia între clonarea reproductiva si reproducerea terapeutica este inadmisibila de tot. De fapt, este înselatoare pentru ca tine cont numai de aspectul intentional sau subiectiv al actiunilor umane, precindând obiectul moral obiectiv cât si al circunstantelor. Cheia modelului vitalist este viata umana concreta fiecarei persoane, de când aceasta este conceputa si pâna la mortea sa naturala. Aceasta este piatra unghiulara  a modelul asupra caruia se proiecteaza dupa aceea o forma de gândire antropologica în baza respectului inconditional datorat la fiecare dintre aceste vieti, si care vor primi tratare biomedicala. De la acest punct de plecare se exclude radacina defectelor mai grave ale altor modele fara a refuza contributiile pozitive si care în spusele modele s-ar putea gasi. Ceea ce nu putem face este sa urmam orbeste consemnele sau lozincile principialismului, sau ale oricarui model bioetic în funtiune, fara a trece prin filtrul ratiunii, ca si multi au facut-o pâna acum. Cu viata nimeni nu se poate juca. Deacord cu modelul vitalist, conceptia antropologica si etica, care a inspirat multele regularizari în vigoare ale practicilor biomedicale avansate, este în multe aspecte de nesustinut la lumina unei ratiuni sanatoase. În multe cazuri, înseamna o lipsa a respectului fundamental spre viata umana a celor mai slabi si fara aparare, începând de la abuzurile stiintifice comise împotriva embrionilor umani pâna la eutanasia, ca reteta a salvarii, trecând peste traficul procreerii artificiale si uzul iresponsabil al minunatelor cunostinte despre genele umane.      

         6. Biotanasia

         Termenul biotanasia înca nu exista în dictionar si eu îl utilizez în sens strict pentru a semnifica diversele forme de distrugere a vietii umane în domeniul Bioeticii, sub pretexte stiintifice, terapeutice, rasiale si sexual-discrimimatorii. În sens amplu biotanasia se refera la toate formele de distrugere ale vietii omenesti aplicând tehnologii avansate. În acest sens amplu, biotanasia se refera deasemenea la moartea oamelnilor produsa prin razboie, aplicarea legata a pedepsei cu moartea, cât si actelor teroriste. Formele clasice prin autonomasie de distrugere a vietilor omenesti erau: avortul, eutanasia, razboiul si pedeapsa cu moartea. Pâna nu de mult, practicile avorturilor erau considerate ca actiuni detestabile la grad maxim. Ceea ce  se discuta despre aceste practici nu era rautatea sa obiectiva de care aproape nimeni nu se îndoia, ci gradul de vinovatie atribuit acelora care sfatuiau si practicau cu vederea determinarea responsabilitatilor penale derivate din acestea. În contextul Bioeticii, aceasta mentalitate a suferit o transformare profunda. Specialistii procreerii “in vitro”, de exemplu, sau al diagnosticului prenatal, majoritatea dintre ei considerau provocarea avortului, când embrionul nu raspunde expectativelor sale, ca si un simplu proces tehnic, fara a se proiecta cu nimic chestiunea morala despre acest lucru. Embrionul sau fâtul care nu intereseaza, se elimina. Asta e tot. Despre razboile si pedeapsa cu moartea impotriva celor mai mari criminali, s-au invocat ratiuni pentru a iustifica aceste masacre umane în numele principiului de legitima aparare individuala sau colectiva. În momentul de fata s-a marit sensibilitatea impotriva acestor activitati fanatice, dar, în acelasi timp, s-au întarit în mod foarte periculos masurile de razboi si comertul cu arme, între care se gasesc si cele chimice. Despre pedeapsa cu mortea contra celor mai mari criminali, nici macar aceia care cu strigate puternice cer abolirea ei, nu neaga Statului presupus dreptul de a pedepsi cu moartea în numele principiului de legitima aparare colectiva.

         Despre eutanasie s-a întâmplat ceva asemanator cu ce s-a întâmplat cu avortul. Pâna nu de mult, provocarea în mod direct a mortii dulce batrânilor, bolnavilor incurabili si de larga durata sub forma dulce, se interpreta ca si un act de inumanitate si de lasitate umana. În momentul de fata exista medici si asistente medicale care practica eutanasia pe contul lor, pâna ce sunt descoperiti. Si cel mai rau este ca legile civile tind sa protejeze aceste practici legalizându-le. Se vorbeste de asemenea despre “sinucidere asistata”, sau cu ajutor sanitar. În trecut, cel ce din oricare ratiuni ar fi fost, considera ca era mai bine pentru el sa-si ia viata decât sa traiasca, se ducea într-un loc pustiu si se spânzura. Cei mai moderni în zilele noastre îsi trag un glout sau înghit o buna cantitate de pastile. Pentru a evita aceste situatii în solitario multi au considerat ca opinia de a-si lua viata singuri este atât de respectabila ca oricare alta, si ca, în consecinta, trebuie sa-i asistam clinic ajutându-i a-si satisface dorinta lor de forma mai placuta posibil.

         În contextul Bioeticii, posibilitatea de distrugere a vietilor umane cu ajutor legal este de fiecare zi mai mare. Înspamântatoarele tehnici ale avorturilor traditionale s-au multiplicat si marit ca si ciupercile otravitoare. De fiecare data sunt mai multi batrâni si bolnavi de înalt cost economic si asistential care sunt eliminati într-un mod dulce în mai putin de cât a canta cocosul, si legile vor sa regularizeze atât inumanul serviciu, si pentru ca totul sa se faca sub controlul public si nu în mod clandestin. S-a reusit un spectacular avans în descifratul genelor umane. Este vorba de un eveniment demn de a fi celebrat cu bucurie. Dar, în acelasi timp, s-a deschis si posibilitatea aproape nelimitata de manipulare a firilor umane, atât pentru a le ajuta sa se foloseasca de o mai buna calitate de viata, decât pentru a le distruge în mod anticipat sau a le programa cu sfârsitul inuman pâna acuma inimaginabile.

         Si daca aceasta ar fi putin, multi stiintifici reclama ca niste vulturi, ca sa le autorizeze, nu numai a utiliza stiintific embrionii “de prisos” ale fecundatiilor “in vitro” cât si avortatii si congelatii. Acuma si cer, ca sa le autorizeze a produce ei însisi în mod artificial embrioni de laborator pentru a-i utiliza ca si “bebe-medicament”. Sau sa fie pentru a extrage din ei celulele  “troncale” sau “mama” în scopuri terapeutice, sau simplu pentru a realiza cu ele experimentele stiintifice. În orce caz, se trateaza de o forma de distrugere stiintifica de vieti omenesti care tind a se converti într-o rutina cu protectie legala. Se da astfel paradoxul ca Bioetica, care prin definitie este un lucru de viata, de multe ori este o chestiune de moarte. Bioetica degenereaza astfel în Biotanasie. 

         7. Cea ce legile trebuiesc sa promoveze, sa tolereze sau penalizeze

         Deacord cu coordonatele modelului vitalist pe care l-am descris si recomandat putin mai sus, majoritatea legislatiilor existente în materie de Bioetica, ar trebui sa fie reformate si deacord cu criteriile practice urmatoare.

         Legea trebuie sa protejeze în mod inconditional toata viata umana, din momentul conceperii ei, independent de modul cum a fost ea generata, fie de forma naturala sau artificiala. Respectul absolut al noii vieti înascute trebuie sa fie model de referinta fundamental legiuitorului pentru rezolvarea tuturor problemelor practice al Bioeticii despre viata umana. Dar totusi, legea ar trebui sa recunoasca o diferenta în tratarea preferentiala prin paternitate naturala, dezestimând în principiu si în circunstantele normale paternitatea artificiala. În consecinta, legile publice ar trebui sa se opuna în principiu fecundarii artificiale cu ovul sau sperma de donanti, la intrarea în joc a persoanelor care comercializeaza si speculeaza sub anonimat cu intimitatea persoanelor implicate realizând un lucru comparabil cu al celor ce-l realizeaza veterinarul cu animalele, fara a tine cont de adevaratele drepturi umane si personale ale fiului chemat sa se nasca. Drepturile umane ale noului nascut, ar trebui sa fie întotdeauna în acelasi plan cu dreptul parintilor de zamislire  a noului nascut.

         Legea ar putea sa autorizeze crearea de Banci de sperma si de ovule cu scopuri stiintifice în exclusivitate, cu conditia prin care sa nu se reproduca niciodata procese de fecundare umana. Numai ar trebui sa le permita sa-l foloseasca ca material genetic de la animale. La fel, ar fi acceptabila legalizarea controlata de transplantele de sperma si ovule cu aceleasi criterii cu care sunt aceptate transplantele organilor umane. Legea trebuie sa iasa deasupra tuturor acestor abuzuri pe care aceste tehnici le practica. Tot fetus uman, sanatos, bolnav, avortat, nascut de forma naturala sau artificiala, trebuie sa fie în mod legal tratat cu respectul si demnitatea care corespunde fiecarei persoane umane nevoiasa si care are nevoie de ajutorul celorlalti în a supravietui.

         Legea publica ar putea sa tolereze si sa regularizeze, (niciodata a stimula sau recomanda), fecondarea “in vitro” omologata, cu conditia prin care sa nu se produca mai mult de o fecundare în fiecare încercare, înlaturând în acelasi timp o eventuala distrugere de embrioni umani sau trafic cu ei însisi. Acelasi lucru trebuie sa zicem de fecundarea artificiala simpla din cadrul matrimoniului legitim când ar fi cauze în mod proportional serioase. Dar legea trebuie la fel sa previna împotriva uzului arbitrar în aceste tehnici artificiale de reproducere umana, cerând specialistilor profesionali o competenta suficienta, cât si respectul absolut al fructului înseminarii artificiale. Discriminarea fiintei nascute sau ce urmeaza a se naste, prin prisma sexului noului-nascut, sanatatea, culoarea sau oricare alta caracteristica neasteptata, ar trebui sa fie foarte sever penalizata.

         Legea ar trebui sa pedepseasca aspru asa numita “maternitate închiriata”, prin care s-ar putea face trafic cu fiinte umane. Pe de alta parte, ar trebui sa se gândeasca profund asupra regularizarii legale a acelor tehnici de laborator destinate unui sarcinei cu dificultati grave, daca ea ar fi tehnic posibila. Spre exemplu, trasplantul de embrion de la sâniel matern al altei femei, capabila sa completeze sarcina. Din contra, ar trebui sa se interzica asa numita prestatia uterului din oricare alta ratiune sentimentala sau económica. Legea trebuie sa regularizeze tehnicile de alegere al sexului, terapia genului si diagnosticul prenatal. Însa, respectând dorintele rezonabile ale parintilor si viata si integritatea noului fat, fie care ar fi stadiul sau de sanatate, prevalând valoarea vietii fetale asupra dorintelor si interesele cercetatorilor stiintifici. În acest context se impune procesul de anulare al tuturor legilor avorturilor existente care deduc diagnosticul prenatal cu scopuri eugenetice si mortale. Dealtfel, legea ar trebui sa desautorizeze tehnicile transexuale prin falsitatea si înselaciunea lor.

         Despre uzul embrionilor umani, oricare ar fi forma de a-i obtine, pentru scopuri stiintifice, legea ar trebui sa pedepseasca foarte aspru tratatul acelorasi ca si simplu material biologic de a-l uza si apoi a-l arunca. În acest context, legea ar trebui sa depaseasca terminologia clasica despre embrionul uman pentru a jiustifica uzul arbitrar al aceluiasi, prin ratiunea desfasurarii sale, cu scopul de a se garantiza aceelasi tratare respectuoasa ce este necesara adultilor în stadiul de slabiciune si lipsiti de aparare. Recunoasterea legala al statului de embrion uman, ca si sprijin al drepturilor personale fundamentale este cheia pentru a creia un sistem de legi minime accetabile în bio-dreptul viitorului.

         Drepturile fundamentale ale embrionului uman, ca lege ce va tulela, sunt urmatoarele. 1) Dreptul la nastere a unui matrimoniu normal, pentru a se desfasura într-un climat de normalitate. 2) Recunoasterea sa ca individ uman. 3) Desfasurarea vietii sale pâna ce prin legea naturala ca va trebui sa moara. 4) La asistenta prenatala. 5) La indisponibilitatea biologica de a nu poata fi utilizat sau traficat sub nici un pretext. 6) La tutela iuridica ca sprijinit de drepturile sale. 7) La protectie materna, sociala, sanitara si la o moarte demna si naturala umana. Legea va trebui sa suplineasca în beneficiul embrionului uman, a tot ceea ce este la îndemâna sa cât si acelora care sunt neputinciosi sau invalizi.

         Congelarea embrionilor umani ar trebui numai sa fie în mod legal accepata din ratiuni strict terapeutic, prin analogie cu anestezia, si din interiorul contextului si circunstantelor în care au accetat toleranta legala a fecundarii “in vitro” al matrimoniului legitim sau în circunstantele exceptionale de supravietuire a speciei unane. Faptul pentru care se refera la hibridizare sau încrucisarea umana cu animalele, este evident ca, daca deja este respingator si putin civilizat de a proteja bestialitatea si sodomia naturala, mai putin rezonabila va fi protectia legala a “sodomii de laborator”. Nici a se merita vreo simpatie legala a productiei si clonarii de fiinte umane, ea însasi daca se face cu scopuri reproductive cât si terapeutice. Niciodata buna intentie nu face buna si în mod legal acceptata o actiune obiectiva rea, cum este producerea artificiala a embrionilor umani, pentru a fi distrusi în beneficiul altora.

         De aceea, legalizarea denominatiei clonari terapeutice, nu schimba rautatea etica obiectiva de aceasta activitate stiintifica. Legea trebuie sa treaca comercializarii patentelor genetice cu succes, dar în mod ca nici o persoana si nici vreo institutie sa poata pune stapânire pe patrimoniul genetic uman pentru scopuri militare, politiste sau financiare, afara de aceea a si legitimei finalitate sau scopuri terapeutice. Legile publice nu trebuie sa interzica toate formulele de conduita umana ce sunt în mod etic imorale. Solutionarea positiva sau remediul ar putea rezulta mai rea ca o boala. Misiunea legilor publice consta în garantizarea binelui comun al persoanelor prin mijlocirea recunoasterii si apararii drepturilor fundamentale, între care viata este primul si ce mai fundamental, promovarea pacii si moralitatii publice. Uneori va trebui sa toleram, în binele ordinului public si pacea, ceea ce nu poate interzice fara a ocasiona greseli grave. Însa, toleranta are de asemenea limite rationale infrancabile, care afecteaza în mod special Bioetica. Spre exemplu, legea nu va putea tolera, ci urmari si penaliza, ca fiintele umane, chiar daca sunt în stadiul embrional, sa poata fi tratate ca si obiecte de experimentare, mutilare sau distruse, cu pretextul ca au rezultat inecesare, sau pentru ca sunt incapabile a se desfasura în conditii normale.

         Legislatia ar trebui sa interzica deasemenea Bancile de embrioni, inseminarea post-mortem si maternitatea substitutiva. Legile trebuie sa fie tolerante în ceea ce nu constituie o agresiune directa la viata umana, pace sau libertate. Dar când aceste valori sunt în mod direct în joc, legea nu poate ramâne indiferenta si nici a fi neputincioasa. Dimpotriva, trebuie sa fie clara si hotarâtoare în favorea celor discutate. Altminteri, este ratiune morala suficienta pentru necuviinta si neascultare. Pe de alta parte, interesele politice, rasiale, exclusiv stiintifice sau comerciale nu pot sa fie acceptate ca criteriul moral pentru a stabili legile si normele de conduita practica în domeniul Bioeticii. Referentul etic universal trebuie sa fie prezidat de respectul absolut al vietii celorlalti din momentul conceperii sale pâna la moarte naturala. Din urmare, toate actiunile îndrumate ale ajutorului firii umane, mai ales în momentele sale mai precare si slabe ale existetiei sale, si fara a produce pagube intentionate sau deliberate contra vietii nimanui, trebuie sa fie stimulate si în mod legal protejate. Dupa mine, primul si ultimul cuvânt în Bioetica este VIATA fiintelor umane, mai ales a celor mai slabi si neprotejati, care sunt pruncii sau bebi înainte de nastere, bolnavii si batrânii. Bioetica este una din doua: sau este in serviciu inconditional al vietii, fara a distruge pe nimeni, sau se schimba în Biotanasie, în sensul mortifer pe care l-am descris mai sus. Atât. Multumesc. În continuare sa vedem câte imagine elocuente ca rezumat grafic asupra Bioetica si Biotanasia. La segunda parte de la conferencia estuvo dedicada a la visualización de imágenes impactantes relacionadas con las diversas formas de amar la vida humana (Bioética) y de destruirla (Biotanasia). En el momento de reproducir este texto el término Biotanasia ha sido ya introducido en el Nuevo Diccionario de Bioética publicado en Burgos, España, por la Editorial Monte Carmelo. Niceto BLÁZQUEZ, O.P.